Dupa cum unii dintre voi deja stiti, la sfarsitul lui noiembrie am participat la un program care s-a desfasurat in Sovata.In penultima seara petrecuta acolo am avut ocazia, intr-un moment denumit SOLO, sa scriem o scrisoare ce ne este destinata, in care sa precizam care ne sunt impresiile cu privire la participarea la aceasta experienta si acest program.
Pe multa lume, gandul ca trebuie sa stea 2 ore singuri in curte, in frig, cu frontala pe cap sa scrie impresiile, i-o cam chinuit. A fost destul de greu pentru inceput sa adun sa pun de-o propozitie de start, dar am biruit :).
Postarea nu este tocmai scurta...am avut inspiratie in seara aia ;))
"Incerc sa retraiesc sentimentele pe care le-am avut cand am aflat de program, care mi-au fost framantarile cannd am indraznit s ma gandesc ca pot participa, asta insemnand sa ma debarasez de toate grijile si preocuparile pe care le am la munci, frustrarile date de faptul ca fac munca mai multor personae, iar in schimb nu primesc o farama de apreciere; mi-am permis ca in timp de nebunie si agitatie sa plec intr-un concediu, pentru ca asta este: un concediu, dar nu pentru ca disconsider programul la care am participat ci pentru ca am sentimentul ca ma simt foarte bine alaturi de oamenii pe care, la prima vedere, i-ai considera diferiti doar pentru ca sunt din alta tara si au o alta cultura si traditie. Insa sentimentul de diferenta dispare odata cu comunicarea, cand vezi ca exista sentimente comune, bun simt si buna dispozitie.
Imi amintesc momentul cand trebuia sa decid ce voi face: sa merg intr-un loc unde nu aveam nici cea mai mica ideea de ceea ce se va intampla, pentru ca nu mergeam cu oameni pe care eu sa-i cunosc si pe care sa-i consider refugiul meu in cazul in care nu ma simt bine, sau sa-mi vad de programul meu, ceea ce presupunea sa merg la opera cu multi oameni dragi mie, unii pe care i-am corupt si alaturi de care vroiam sa fiu intr-o astfel de experiienta. Un alt lucru musai de facut era sa dau evaluare la o materie de la master, destul de importanta si poate cu implicatii mari in evolutia mea la master.
Prin aceasta scrisoare multumesc persoanelor care au pus greutate in balanta mea si m-au incurajat sa particip la ceva ce suna bine, insa era vorba doar de o prezentare si nu se stia sigur ce este.
Prin acest program am cunoscut lume noua, am facut activitati pe care poate nu le-as fi facut in cotidian din proprie initiative, cum ar fi de exempla sa ma arunc dupa trapez de la inaltime considerabila :D.
Este mai mult decat evident ca aceasta experienta m-a modificat. Am avut sansa sa ma bucur de bucuria sincera a unor persoane simple, sa aud un glas frumos, sa descopar ca nu am ganduri si comportament discriminatorii. Spun asta deoarece am crezut cu tarie ca nu discriminez pana cand o persoana a afirmat ca din contra, eu am o atitudine duplicitara, ca de fapt eu discriminez. A fost o afirmatie care m-a pus pe ganduri si ma bucur ca am avut deschiderea sa ma indoiesc de ceva in care credeam cu tarie si slava Domnului inca mai cred :).
Inca din prima seara m-am bucurat si intristat in acelasi timp. Intristat deoarece realitatea invingea din nou: printre participanti erau si 2 fete de la orfelinat. Este trist ca exista parinti care-si dau copiii- rod al dragostei il consider eu si nu produs al gimnasticii sexuale, la orfelinat. Din aceasta cauza ne-am intristat- ca exista oameni a caror dragoste a fost ciuntita din egoismul altora. Ceea ce m-a bucurat este faptul ca fetele au avut sansa sa se dezvolte si sa-si canalizeze energia inspre partea pozitiva si nu sa-si risipeasca existenta in vicii si manifestari reduse.
Am mai fost happy pentru emotia simtita atunci cand Elvira a inceput sa cante. Acest mix de sentimente a dat emotia confuza ce m-a cuprins in fiecare seara.
Recunosc ca am participat la program si “in interes de serviciu” in sensul ca sunt interesata sa cunosc cat mai multe activitati ce ajuta omul sa aduca performanta intr-o echipa.
Mi-amintesc cu durere, chin si jale, in muschii de la picioare si nu numai, cand am plecat in expeditie J. Am avut entuziasmul fiecarui copil ce primeste o jucarie noua, numai ca in cazul meu, nu primeam o jucarie, ci castigam resposansabilitate si implinire sufleteasca facand un lucru la care nu ma mai gandeam ca-l voi face curand: sa cutreier 2 zile prin padure, sa merg o gramada de km (45) si sa invat totusi sa ma orientez utilizand harta si busola.
Cand ma gandesc la expeditie, primele imagini ce-mi vin in minte sunt cele legate de vanataile de pe umeri- de la greutatea rucsacului, durerile de talpi, ca nu mai puteam merge din cauza lor, painde cu gem- masa mea din aceste zile, ceaiul facut de Tom- mniami mniami, puterea Elvirei de a continua drumul chiar daca era extenuata de la caratul unui ditamai rucsac, in conditiile in care greutatea ei este de pana in 40 kg.
In ziua imediat urmatoare intoarcerii din expeditie, am luat lectii de facut nod la franghie, m-am aruncat dupa un trapez asemanator celui de la circ- unde se fac acrobatii, chiar daca stalpul pe care sateam tremura foarte tare sub mine, iar eu nu gaseam puterea de a ridica si cel de-al doilea picior pe el :D.
Toata partea de rope courses a fost foarte misto, pentru ca eram multi oameni care nu ne stiam intre noi, dar am avut incredere deplina cand am participat la aceste activitati. Inca mai am urmele de vanatai pe picioare de la aceste activitati, deoarece a trebuie sa fiu persoana ce asigra omul care se catara e zidul de catarare.
Alte activtati, cum ar fi cele de mers cu bicicleta imi sunt reamintite de alte dureri de prin alte parti ale corpului, care sunt infinit mai mici decat sentimentul de implinire pe care-l am pe interior datorita participarii la aceste activitati.
Din discutiile pep care le-am avut cu prieteni de-ai mei pe telefon, in perioada in care am fost in prgram a reiesit sentimentul de satisfactie interioara pe care am simtit-o aici in tabara. Sunt super happy de oamenii pe care i-am cunoscut, de experientele pe care le-am trait, de bunul simt al oamenilor, de mancarea foarte buna si multa pe care am avut-o (cred ca ma intorc acasa cu vreo 5 kg in plus :D ), de sentimentul de big family pe care l-am traiti, in care trainerii nu luau rolul de mama si tata, ci din contra, erau frati mai experimentati ca noi, insa nu a plutit sentimentul de superioritate dat de pozitia in care se aflau.
Sunt super happy de bucuria sufleteasca si implinirea pe care am avut-o in aceste zile. E un sentiment foarte placut atunci cand privesti in urma. Eu un good mood molipsitor, o stare foarte faina la care au contribuit multi prieteni si oameni dragi mie.
Multumesc frumos pentru sprijin, echipament, buna dispozitie, fericire ca ne auzim la telefon, bucurie ca-mi sunteti alaturi, sentimentul de o maaaaaare familie, pentru meomentul de SOLO iarasi multumesc, pentru ca este o ocazie perfecta sa adun gandurile si sa le rezum intr-o scrisoare catre mine, cum ne-a fost anuntat ca este.
Multumesc pentru momentele faine, implinirea sufleteasca si multzam ca am avut sansa aceasta si ca am avut posibilitatea sa profit de ea.
In randul multumirilor nu am vrut sa dau nume, din teama de a nu omite pe careva si de ce nu, din teama de a nu creste cornitele vreunor persoane ;)).
Din toate aceste motive.....MULTUMESC :) "
Multzam si o zi faina iti doresc sa ai ;)
